Viața
Viața unui om tăinuit nu poate fi decât o provocare.
Tot așa cum este și aceasta, a lui Radu Alexandrescu.
14 aprilie 1927
Această poveste începe prin căsătoria între Alexandrina-Victoria Stelniceanu [Dudu], 21 de ani, pictoriță, și Matei-Grigore Alexandrescu [Matei], 29 de ani, unul dintre fruntașii noii generații de industriași instruiți în Occident. [Fig.1]
23 decembrie
În locuința familială, un hotel particular cochet din București, calea Victoriei 147, se naște Radu-Matei [Radu], fiul unic al lui Dudu și al lui Matei. [Fig.2]
1928 – 1938
Între mama prinsă în cercurile artistice ale vremii și tatăl ținut de obligațiile omului de afaceri, cea mai importantă amprentă asupra copilăriei lui Radu o lasă doica, șoferul Dumitru și guvernantele germane. O copilărie din care se desprind bunicii săi paterni Grigore Alexandrescu
(cunoscut drept Gralex, “patriarhul” familiei, pionier al industriei pielăriei românești) și minunata lui soție Alexandrina Vasile [Gogolică], cât și mesele somptuoase care aproape în fiecare duminică strâng în jurul celor doi vreo patruzeci de membri ai familiei, dar și punctată de numeroasele petreceri și partide de poker ale unei burghezii în plin avânt.
[Fig. 3, 4, 5, 6]
1935
Patriarhul familiei moare. Patrimoniul său industrial, funciar și imobiliar se împarte între cei unsprezece copii ai acestuia: pe de o parte opt dintre cele nouă surori, iar pe de altă parte tatăl lui, fratele său Grigore-Costache [Grigore] și sora acestora, Aurelia.
[Fig. 7]
1938 – 1945
Radu urmează cursurile Colegiului Sfântul Sava din București, unde leagă frăție de cruce cu colegul său Virgil Cândea [Gigel]. De asemeni leagă prietenii pe viață cu alți doi colegi, Alexandru Târpa [Sandu] și Petru Harnagea [Picky]. În acei ani descoperă fascinat aparatul fotografic, care-i va trezi o pasiune ce nu-l va părăsi. [Fig.8]
Matei dorește ca fiul lui să se deprindă treptat cu specificul meseriei, așa că Radu își însoțește adesea tatăl în vizitele prin fabrici. Ele se fac în Packard, iar șoferul este un mic idol pentru băiat care – nu e de mirare – apreciază mai înainte de toate fabrica de… ciocolată ! [Fig.9]
1942 – 1944
Efortul de război aduce sporirea comenzilor, care măresc producția fabricii de pielărie. Afacerile mergând bine, Matei ridică pe malul lacului Snagov o elegantă vilă eclectică de vacanță. Turnul este rezervat unui atelier de pictură pentru Dudu. Aici își petrece Radu cei mai frumoși – dar mult prea puțini – ani de adolescență. [Fig.10]
Radu e pasionat de sport, și în mod special de atletism. Devine campion național de triplu-salt spre sfârșitul războiului [Fig.11]
28 februarie 1944
Dudu și Matei divorțează.
23 august
Regele Mihai I dispune arestarea Primului Ministru, mareșalul Ion Antonescu, iar România declară război celui de-al III-lea Reich. Radu fotografiază momentul când, la Snagov, la ora 22:00, familia ascultă proclamația regelui către țară. Tot în acea vreme începe să realizeze primele clișee “artistice”.
[Fig. 12]
1944 – 1997
Radu developează, mărește, retușează, selecționează și ordonează singur propriile fotografii (cele mai multe alb-negru) într-un ritual devenit iute proverbial: sălile de baie sau toaletele prind aspect de atelier, încuiate și obturate ermetic cu pânze negre într-o tăcere absolută din care străbate numai clipocitul revelatorilor. Prinse cu clești de lemn, fotografiile se usucă pe sforile de întins rufe. De voie, de nevoie, familia acceptă. Numai aparatele fotografice se schimbă. [Fig.13]
1945 – 1950
Puțin interesat de a se instrui pentru continuarea afacerilor familiei, Radu nu urmează studiile juridice dorite de tatăl lui ci cursurile Facultății de limbi clasice (latină și greacă veche) de la Universitatea din București, unde îl are ca profesor pe Edgar Papu. [Fig.14]
11 iunie 1948
Prin Legea naționalizării industriilor, Matei, fratele lui, Grigore și sora lor Aurelia sunt spoliați de fabricile deținute împreună. Ca urmare, Radu devine fiul unui „dușman al poporului”. [Fig.15]
19 aprilie 1950
Prin Decretul privind naționalizarea imobilelor, lui Matei îi sunt confiscate și numeroasele proprietăți imobiliare pe care le deținea, în parte alături de Grigore.
1950 – 1954
Un timp, limbile clasice și Patristica îl duc cu gândul la viața de monah. “Rugul Aprins” e un prilej important pentru zidirea sa duhovnicească. Împreună cu Gigel Cândea și Sandu Târpa, participă la întâlnirile de la mănăstirea Antim din București. [Fig.16]
1950 – 1988
Fiu de „dușman al poporului”, Radu funcționează în calitate de caligraf, copist, apoi desenator tehnic și în sfârșit machetist.
6 septembrie 1953
Are loc cununia între Radu și Olga Alexandrescu [Geta], 19 ani, care cu timpul devine un subiect fotografic constant.
20 august 1954
Se naște Matei, fiu al Getei și al lui Radu.
1960
Prima traducere în românește din limba greacă veche: lucrarea istoricului latin Herodian al Antiohiei (170-240) “Istoria Imperiului Roman după moartea lui Marcu Aureliu”. [Fig.18]
1962
Primele creații poetice, care se vor continua toată viața.
1965
O rodnică și lungă corespondență se naște între Radu și fotograful italian Stefano Robino, fondatoare a unei solide prietenii.
22 iulie 1967
Se naște Irina-Magdalena, fiica Getei și a lui Radu.
1967 – 1991
Radu traduce în românește din greaca veche cartea filosofului bizantin Mihail Psellos (1018-1078) “Cronografia: un veac de istorie bizantină”. [Fig.20]
Traduce în limba română din greaca veche lucrarea istoricului și filosofului grec Lucius Flavius Arrianus (86-160) “Expediția lui Alexandru cel Mare în Asia”. [Fig.21]
Traduce în românește din limba germană lucrarea arheologului Friedrich Matz (1843-1874) “Creta, Micene, Troia”. [Fig.22]
Traduce din limba greacă veche în românește lucrarea episcopului grec Eusebiu de Cezareea (265-339) “Scrieri. Volumul 2, Viaţa lui Constantin cel Mare”. [Fig.23]
1974
Lăsând în România copiii drept “garanție”, Geta și Radu vizitează patru săptămâni Elveția. Geta se declară ferm hotărâtă ca cei doi să se stabilească în Occident. Radu întâi ezită, apoi respinge ideea, spunând că nu este o lume căreia să-i fie destinat.
Radu dă curs unei propuneri de a ocupa funcția de cercetător științific principal la Institutul de Studii Sud-Est Europene. În cele din urmă declină însă propunerea, argumentând aproape un sfert de secol de contact rupt cu lumea academică.
14 decembrie 1980
Fapt rămas neexplicat, lui Matei, fiul lui Radu și al Getei, i se aprobă cererea de a efectua o excursie turistică de o lună în Germania de Vest, trecând prin Elveția. Cinci zile după plecarea din România, el cere azil politic și se stabilește în orașul Lausanne.
1 noiembrie 1981
Dudu, mama lui Radu, moare la București.
1992
La solicitările unui grup de noi cunoștințe din Lausanne, Radu acceptă să selecționeze și să pregătească un material fotografic considerabil destinat organizării – în premieră – unei expoziții personale la “Musée de l’Élysée de la photographie” din oraș. Inițiativa nu este însă dusă la bun sfârșit iar expoziția rămâne la nivel de proiect.
6 ianuarie 1993
La București moare Matei, tatăl lui Radu, pe care acesta îl prețuise și respectase dintotdeauna în mod cu totul aparte.
Radu scrie nuvela “Ospățul sau Adevărata poveste a întoarcerii și dispariției poetului, așa cum a fost ea istorisită însuși de el, și întîmplată îngăduiților și ucenicilor săi, între care și nevrednic-adeveritorul acesta Radu-Matei Alexandrescu”.
2011
Geta și Radu obțin un permis de ședere în Lausanne.
6 iunie 2016
Radu încheie drumul său printre oameni în secția de terapie intensivă a Spitalului de Urgență din București. Înclinându-se la despărțire, academicianul Emilian Popescu aduce un ultim omagiu reparator celui ce niciodată și nimănui nu s-a arătat cel care era de fapt.
20 august 2016
Geta se stinge tăcut și demn în clinica de îngrijiri paliative Sylvana de lângă Lausanne. Matei împlinește 62 de ani.
