Din aşteptare se însumează timpul răpus; iar tu, încă departe fiind, te lăsai așteptată de parcă n-ai fi vrut să ne cunoaștem, ca și cum n-ai fi fost nimic mai mult decît o biată înfiripare a visului cernut de mine însumi în templul amurgului.

…Încă un pîlpîit al soarelui (soarele era corpul acela efemer căruia mereu îi îngăduiai să te palpeze), și așteptarea-mi a luat sfîrșit, spulberînd îndoiala.