Afară era locul acela, știut ori nu, unde mișuna creatura de toate soiurile și boiurile, de la calitățile A și B pînă dincolo chiar de Ω.

El unul se afla dincoace, cu mercurul aspirației agitîndu-se ca un turbat peste gradații înspre extremele scalei, urmărit de haita armonicelor sale dar gata în tot momentul să se adune și să conveargă la un singur ton, pentru ca finalmente (adică odată scăpat din acel labirint) să poată debuta în chiar simplul miez al crezurilor și a toate – în felul năierului, străfulgerat și îngăduit uitării.