(fragmente)

– Neuitatului meu

Dji –

 

– „Nici dumneata – aidoma mie! – dumneata însuți nimic altceva decît un biet monstru, iubite Boris Leonidovici?”

Fernando P.

 

Aminti-ne-vom cîndva

(ca printr-o nezăvorîtă lucarnă a timpului

ce nu iartă,

împreună la urmele pașilor noștri cătînd)

 

de acea doar nouă-unora cunoscută

(senină, tăcută, milostivă) lumină

a începutului și încă-nefrîngerii

 

(dactilii avîntului țăcănindu-ne-n suflet,

atingerea ca de mîngîiere a darului viu

scăldîndu-ne, limpezindu-ne chipul)?

 

Eram încă nepriponiți, iubite Dji

…și-n fapt, întocmai ca doi orbi –

sărmane și neuitate frate Dji,

întocmai ca doi încă nu’ndestul de reaveni și fielnici

tineri

orbi.

 

*

 

…Oh, graiuri ca de altcîndva,

din jur,

din vremuri cînd ne regăseam

– adînc ne resfrîngeam – în toate cele,

și cînd nemijlocit iubindu-ne

și încingîndu-ne în toate cele,

supuși –

cu ele toate, vii – ne miruiam

de-un soi de altă

(mai aprigă, mai iute și mereu mai ’depărtat-purtătoare

maică

noapte…