Ascunde-ți pașii în adînc,

și zborul

în adînc sfințește-l.

Zăplaz (de foc!) așază, pururi nou, landoului

neagățatelor lumini:

frivolelor,

necumpănitelor,

și umbritoarelor cu-ntoarse umbre.

Cîndva, tihnita semeție a vîrfului

poate c’o să ți se-ascută vederii;

poate c’o să ți se-mbie dorință;

poate c’o vrea să te asmută-n

cale,

din volbură –

spre isihie și susur…

Zmulge-ți atunci viziera covîrșitelor haruri.

Spre sine memoria însăși să nu te mai tragă

de suflet

cu brațele ei curmătoare

de blagă.

Și-n mers, astă muzică să ți se facă:

și plătitoare cale

născîndă,

și înălțare: ne-izbutită, ne-vrută – zbătîndă

ca spre o mai sățioasă beție

smerită,

crescîndă

nevîrstnică necăzută la pîndă, nedată,

abia fiitoare,

abia scăpărîndă…