„Învățați zborul” reținusem eu îndemnul scris în josul

unor pósteruri

înfățișînd pe fond albastru-siniliu

un fel de Icar bine-făcut, cu barba tăiată grecește,

planînd cu brațele-n cruce

deasupra unui lanț lung de creste

cotoșmănate-n zăpadă.

Mă prezentasem; repartizat

unui instructor uns în lucrul cu începătorii –

după ce ăldintîi fusesem catehisit din Codul Zburătorului

(citit cu sîrg; în parte chiar memorat) –

îmi închinasem ani trudnici deprinderii

unui rost,

unei așezări anume

în meditație și sever regímen

incluzînd cumpăna, mai tîrziu bolta (adică cercul perfect,

exersate la nesfîrșit – iar mai la urmă

chiar într-un stil de foarte, foarte mare vedetă)

executate aidoma cum arătau ele

din peniță

în pozele semănate-n prospect.

 

Totul, cum zic, se petrecuse mai la’nceput; și în pofida

unei oarecari toleranțe

de care încă se mai putea prevala canonul,

vrînd-nevrînd fusese deprins – mai tîrziu meșterit –

mai mult dosnic.

 

De-o vreme aproape că nu osteneam

să sporesc.

…Ba încă îmi mai amintesc

cum chiar mă aflasem propus (de-ncercare! cu tîlc!)

în jinduita treaptă secundă,

cînd –

într-o frumoasă zi de prier –

și cînd nimeni chiar n-ar fi gîndit

defel –

„O-ntinde unu!” mi-ajunse-n auz.

 

„Mîi colo, pe loc” îmi strigau

...de nu pofteam

să li se ordone din urmă, scurt: „foc!” –

să mă curețe adică –

iar eu să mă moi, să bușesc, și cu limba din țărnă gustînd,

drept în vecie să pic.

 

...Așa am hotărît cu-adevărat

să fug.

 

Un’-doi-un’-doi-un’-doi-un’-doi...

 

Îmi erau murdari ochelarii de colbul paraginilor și de sudoare.

Răsuflam scurt, împiedicat.

În jurul meu trosneau și chiuiau din urmă buchetele împușcăturilor

cumulînd revărsate, concrete și ucigașe,

úrile

adunate cu migală și sîrg de pe la toate lepădăturile

în virtutea unei străvechi, meticulos,

abil și cu lungă bătaie,

silnic tîrg.

 

Mă și opream. Pe urmă o luam iară, binișor, d’à capo  ,

ostenindu-mă să reintru și iute și cît mai anume întins

în bun pas –

leghe după leghe,

veghe după veghe,

ceas după ceas –

de dimineața și pînă chiar dincolo de amurg,

în salturi lungi de murg zălud,

de mînz – prin rariști ori în alte-ntinderi,

pe unde țesături de ape în fir de sînge toarse

curg…

 

…Dar uite că pe nesimțite

(tot cînd nu mă așteptam)

din avînt și opinteală

– cînd mi-era mai anevoie! –

hop, am prins să pierd pămînt;

totodată, dintre umeri

am simțit cum (ce sminteală!)

îmi creșteau îngemănate

(una, ici… și încă una!),

mari, pufoase, bleu -cerești

ca muiate în sineală,

două aripi măiestrești!

 

Oooo! ce ușor

e să zbori

…doi-trei-patru

fîl-fîl, fîl-fîl

luat de-o boare,

dus de vînt!

Ce ușor i-acum să zbori

de prin apele-nțelese cu pămîntul-bîzdîganie

să-ți facă de petrecanie

și să-ți sape-n glod mormîntul –

nesfîntul!

 

„I-hii, ia’, că uite: fîlfîi

încă zece

și-alte zece

și iar zece

și iar, încă!…”

…stîrnind din cuhnii gospodinele

la zarvă și în sperieți

cu găinile!

 

Oh, să zbori! Oh, să zbori

peste pajiște cu flori –

pînă noaptea,

pînă-n nori!

Lunei să-i calci în hîrtoape!

Argintiu să oglindești

peștilor din repezi ape;

iar la urmă să cobori

dînd ocol în rotogoale

dulci, domoale –

pînă-n vale

peste tîrlele dormite

(străjuite – pururi trezi –

doar de cîțiva huhurezi)…

......................................

Așa am ajuns eu ca de fiece dimineață

să-i cer vremii

scump ascunsul.

Din fojgăelile vreunui crîng

zbor pe deasupra ciutelor care îmi sar din-dreapta-și-stînga

trezite smintelii – lor tainice și de neînțeles – ale mele,

dar care unuia cum mă aflam (lor unora

străin fiindu-i timpului mersul)

chip îmi destăinuia și pas și tărie

ca de călătorie-n colind

și bun viers.

 

De-acum țîșnirile mele se-ncumetă pînă departe

de àle paragini…

…și-apoi iar peste ape

și punți,

peste munți…

…pînă-n cerul poclit,

să-i mușc gura, prea-pura,

să-i sorb în înalturi, filótimă,

bura…

..........................................

Cînd am șezut (într-un tîrziu)

ca în căușul unui așternut din tot soiul de crengi

și in –

mirosea a pelin și garofițe.

În jur nunteau, din soare, vițe.

Nestins-și-viu melița un izvor.

 

Vîrtos și viu melița în izvor –

de-mi fura mintea de la zbor.