Ce univers, Dumnezeule!

Ce lubrică viermuială de ritmuri, în cîtă

miliardărae de vîlvări,

de încleștări și convulsii!

Și ce beție în joc! Și (cîtă!) limbuția pasului prins

în atîtea

dănțuiri și

ocoluri!

…Cînd totul – citit ca-nspre avers –

ar putea să încapă (chiar fără mare opinteală)

într-unul singur – nescris, de nerostit și  ludic –

vers;

…la o mai strînsă socoteală, poate

că și într-o singură, neeclozată

cuvioasă

fecioară-vocală…